Primarul Adrian Budeanu a oferit, prin intermediul ProSport, prima reacție după ce Academica Clinceni a ratat, din nou, intrarea în insolvență.
Tribunalul a respins din nou solicitarea Academicii Clinceni de a intra în insolvență, astfel că ilfovenii se îndreaptă spre faliment și, automat, desființare. Echipa de pe penultimul loc al clasamentului play-off-ului Ligii 1 nu mai are nici șanse teoretice de a evolua pe prima scenă a fotbalului românesc și în sezonul următor, deoarece nu poate primi licența din cauza datoriilor.
Primarul din Clinceni a confirmat informația oferită în exclusivitate de ProSport, conform căreia clubului i-a fost din nou refuzată intrarea în insolvență, și spune că singurele speranțe mai sunt acum reprezentate de găsirea unui om de afaceri care să acopere datoriile.
Primarul din Clinceni, Adrian Budeanu, a oferit pentru ProSport cifrele care au condus la situația dezastruoasă de la club. Datoriile ilfovenilor sunt reprezentate de 600.000 de euro către ANAF și 270.000 către jucători. Edilul a precizat că a rezolvat o parte dintre restanțele față de fotbaliști.
„Asta este România, din păcate pentru noi. Echipe precum Dinamo, care au avut datorii mult mai mari decât noi, au primit dreptul de a intra în insolvență.
Ce urmează pentru noi… Este clar că în Liga 1 nu mai putem juca, că nu mai primim licența, iar dacă nu vom reuși și la Curtea de Apel să intrăm în insolvență, ne îndreptăm către faliment.
Ar mai fi o ultimă șansă: să găsim pe unul care să plătească toate datoriile, ceea ce până acum nu am reușit. Sunt foarte trist de această decizie, deoarece moralul băieților va fi foarte afectat
Ni s-a mai reproșat că noi, în calitate de club sportiv, nu avem activitate comercială”, a declarat primarul din Clinceni, Adrian Budeanu, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER